Federer, obligat să-și schimbe pantofii la Wimbledon! Detaliul care i-a creat probleme după meciul cu Hănescu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Organizatorii turneului de la Wimbledon i-au transmis tenismenului Roger Federer că nu mai are voie să poarte la meciuri încălțăminte cu talpă de culoare portocalie, deoarece încalcă codul de ținuta albă, obligatoriu la competiția găzduită de All England Club, informează BBC.

Jucătorul de șapte ori câștigător la Wimbledon a purtat pantofi sport cu talpă portocalie la partida disputată, luni, în turul întâi, împotriva lui Victor Hănescu, pe care elvețianul a câștigat-o cu 6-3, 6-2, 6-0.

„Incluzând și perioada de încălzire, jucătorii de la Wimbledon trebuie să fie îmbrăcați aproape în totalitate în alb”, precizează regulamentul turneului.

Un purtătorul de cuvânt al All England Club a declarat pentru BBC că și altor jucători li s-a atras atenția cu privire la echipamentul lor.

Cu toate acestea, deținătoarea trofeului în proba feminină, jucătoarea americană Serena Williams, nu a fost avertizată cu privire la pantofii sport cu ornamente portocalii pe care i-a purtat la primul său meci.

Pentru a evita asemenea probleme, regulamentul turneului prevede ca producătorii de echipament sportiv să trimită organizatorilor designul ținutelor jucătorilor înainte de începerea competiției. Însă această măsură nu este valabilă în cazul încălțămintei.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile

Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”

Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial

BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?

Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege

Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...

Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'

Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Trei semne că discuți cu un robot escroc AI

Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro

Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×